Se afișează postările cu eticheta Carpații Occidentali. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Carpații Occidentali. Afișați toate postările

Munții Aninei: Vârful Leordiș.


Carpații Occidentali se împart în trei grupe: 
  1. Grupa nordică, alcătuită din Munții Apuseni, cel mai înalt punct aflându-se pe vârful Cucurbăta Mare cu altitudinea de 1849 din Munții Bihor.
  2. Grupa sudică, alcătuită din Munții Banatului, cel mai înalt punct pe vârful Piatra Goznei cu altitudinea de  1447m din Munții Semenic.
  3. Munții Poiana Rusca, un grup montam separat ce face legătura intre grupa nordica și grupa sudica.

Din grupa Munții Banatului fac parte: Munții Almăjului, Munții Dognecei, Munții Locvei, Munții Semenic și Munții Aninei despre care voi scrie acum. Masivul este cunoscut îndeosebi pentru câteva obiective turistice importante din România, cum ar fi: Cascada Bigăr, Rezervația Naturala Cheile Nerei, Ochiul Bei - Cascada Beusnița, Cascada Moceriș sau Cascada Cârșa. Toate aceste obiective și traseele lor sunt foarte mediatizate în mediul online și nu numai. Noi vom urca pe un traseu aproape deloc cunoscut, spre cel mai înalt punct din Munții Aninei. Vârful Leordiș, sau Leordișului cum îl găsim trecut pe unele hărți, are altitudinea de 1159.7m conform hărții topografice din România, 1160m fiind înălțimea oficiala. Traseul nu excelează ca  frumusețe la nici un capitol, și clar nu poate fi comparat cu crestele semețe ale Retezatului sau a Făgărașului, dar în schimb aici vei găsi liniștea muntelui, vei fi departe de aglomerația din Cheile Nerei sau de la cascada Bigăr. Cel mai probabil acest articol va fi folositor doar celor ce doresc ca și mine să ajungă pe cele mai înalte culmi a tuturor masivelor din țară. Odată atins și acest vârf vom termina lista Munților Banatului. 

Traseu Vârful Leordișului

sat Moceriș - Cascada Moceriș - vârful Leordiș
marcaj: TA
  • Data: 9 aprilie 2023
  • Coordonate intrare în traseu: 44°52'20.8"N 21°55'06.1"E
  • Durata: 9h
  • Distanta parcursa: 30,33km
  • Diferențe de nivel: 1136m
  • Dificultate: mediu/dificil (datorita lungimii traseului)
  • Starea marcajelor: până la cascada Moceriș bună, apoi marcajele sunt rare, greu de urmărit.
  • Tipul Traseului: dus întors
  • Surse de apa: -
  • Obiective: Vârful Leordiș
  • Track GPS: Vârful Leordiș (Leordișului) 1160m, Munții Aninei.
  • Distribuie pe:

    În urma cu 4 ani am mai fost la Cascada Moceriș, parcurgând o parte din acest traseu. De atunci au apărut câteva modificări ale traseului pe care le voi descrie mai jos. În capătul satului Moceriș, chiar în dreptul ultimelor case, este un loc de parcare unde am lăsat mașinile. La început eram hotărât să parcurg prima parte până aproape de cascadă cu mașina, dar de teama drumului am decis sa mergem pe jos, și bine am făcut. Drumul traversează pârâul Moceriș de mai multe ori, iar pe o porțiune destul de mare, merge chiar prin albia pârâului. Față de data trecuta drumul este mult mai degradat, apa spălând destul de adânc scoțând la iveala bolovani mari. Pentru cei 4km pe sens, nu merita sa îți rupi mașina. Ora 9:35 pornim pe poteca frumos păstrata printre gospodăriile localnicilor. 

    După circa 250 metri găsim indicatorul spre cascada Moceriș și Vârful Leordiș. Pe indicator scrie că avem 4 - 4:30h până pe vârf. Noi am ajuns la ora 14:20.
    După circa 15 minute ajungem la o stână. Un câine legat în lanț, foarte gălăgios, ne lătra să nu-i călcăm teritoriul. O femeie își făcea treaba prin ogradă, până când ne-a văzut, și cu zâmbetul pe față, își lasă treburile, și iese din curte spre noi. La un moment dat se întoarce încruntându-se, ocărând bietul cățel ce făcea gălăgie lătrând cu furie la noi:
    - Taci mă, marș la locul tău.
    - Buna ziua, zic eu. 
    - Buna ziua, zice femeia, revenindu-i zâmbetul la loc,
    - Da' unde mergeți, continuă ea iscoditoare.
    - Vrem să urcăm pe vârful Leordis.
    - Și mergeți pană acolo, doar ca să va urcați pe el? zice femeia contrariată, mai degrabă decât mirată. Mi-am adus aminte de o tura prin Apuseni, mergând spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara, am trecut pe lângă un moș, care la fel de mirat de ceea ce facem, ne-a spus. 
    "- Da' zo pentru gaura aia bateți drumul până acolo? hai să vă dau io de lucru, să nu obosiți degeaba".
     După ce ne-am luat la revedere de la femeie, am observat că a rămas în drum uitându-se după noi și cel mai probabil și ea gândea la fel ca moșul. Degeaba încerci să-i explici că și noi avem locuri de muncă la rândul nostru, iar atunci când ne cățărăm pe munți o facem duminica sau la sărbători când toți ceilalți se odihnesc. Oboseala pe care o simțim după drumeție este una plăcută, care ne încarcă cu energie pentru următoarea săptămână de munca, asta cred că e cel mai greu de explicat.    
    Poteca ocolește drumul în câteva locuri. Diferența de anul trecut este ca atunci când poteca cobora pe drum și trebuia traversat pârâul Moceriș, podețele amenajate din trunchiurile de copaci nu mai sunt, îngreunând astfel traversarea. 

    Găsim un indicator ce ne zice ca mai avem 40 minute până la cascadă, noi de acolo mai avem încă mult de mers până la vârf.
    Ajungem în dreptul ultimei gospodarii, unde găsim vizavi o mică cascadă. Apa este adusă printr-un canal artificial special pentru moară. Atunci când aceasta nu este folosită apa este "lăsată" să curgă liberă, formând cascada. Ora 10:37
    După circa 500 metri ajunge m în dreptul Cascadei Moceriș, și ne decidem să o vizităm la întoarcere. Noi continuăm pe drumul ce face o curbă largă spre stânga.

    Ajungem la o împrejmuire unde drumul continuă înainte dar noi trebuie să cotim dreapta pe lângă gard. Cu greu se observă marcajul pe copacul din capătul gardului. De aici continuăm pe pajiște, urcușul este ceva mai accentuat, dar nu foarte tare. ora 10:54
    În câteva minute ajungem într-o poiană, pe care o traversăm. ora 11:09 
    După circa 15 minute ajungem la bifurcația asta. Intuiția mi-a spus să continui pe cel din dreapta care se vede și că ar fi cel mai circulat. Dar nu foarte departe drumul s-a înfundat, și am fost nevoiți să o luăm stânga prin bălării, pentru a reveni pe poteca marcata. Dacă ajungi aici, ține stânga, nu te lăsa indus greșit de intuiția mea. 
    În circa 50 minute ajungem la un drum. ora 11:54
    După câteva minute am ajuns la o gospodărie. ora 12:02
    drumul continua prin curtea ei
    După 100 de metri ajungem la un drum ce se vede a fi mult mai circulat.
    Continuăm pe drum și după circa 2,6 km găsim un alt indicator ce ne spune că mai avem 1 oră și jumătate până pe vârf. Ora 12:49
    Ieșim din pădure și găsim un stejar bătrân, în apropiere ar trebui să fie Avenul Stâna lui Ivașcu, pe care ne decidem să îl căutăm la întoarcere.  De aici marcajele vor fi destul de rare, dar vom continua pe drum care ne duce până la poalele vârfului.
    la un moment dat trecem pe lângă o căsuță mică. Ora 13:17
    Drumul devine din ce în ce mai greu vizibil, în fața noastră se vede vârful împădurit și înzăpezit. marcajul TA a dispărut, sau nu l-am mai găsit noi.  Nu mi-am făcut griji pentru ca am track cu traseul și ma orientam după aplicația Wikiloc unde mi-am încărcat traseul.
    După 1,2 km de la căsuță am ajuns la o construcție prăbușita. Aici în zonă apare pe harta, o peșteră, dar noi nu am găsit-o. În acest punct cotim stânga prin pădure. Ora 13:33
    Continuăm prin pădure circa 200m.
    După câteva minute ajungem la un drum unde întâlnim marcajul triunghi rosu, marcaj ce nu l-am găsit pe nici o harta. Ora 13:41
    Continuăm dreapta pe drum vreo 300 sute de metri.
    indicatorul întâlnit ne spune să viram stânga și că mai avem circa 20 minute. Ca prin farmec aici reapare și marcajul triunghi albastru. Ora 13:44
    Continuam pe drum circa 400m
    Imediat cum începem sa câștigăm un pic de altitudine zăpada este tot mai mare.
    La un moment dat părăsim drumul și cotim stânga prin pădure, urmărind marcajele. Ora 13:53
    Uneori regăsim ambele marcaje. Continuam prin pădure fără poteca.
    După circa 900 metri de mers prin pădure ajungem la vârf, unde găsim un indemn foarte fain. " Pune o piatra, vei fi mai optimist." Am zâmbit și bineînțeles ca am contribuit și noi cu o piatră.
    vârful Leordis 1160m, mai sus de atât nu se poate în acest masiv.
    Pe vârf am găsit un indicator ce ne spune ca sunt 5 ore până la DJ 571B (Nera).
    Imortalizam bucuria momentului cu o poză de grup.
    Distribuie pe:
    TikTok
    @jurnaldedrumetii.ro #jurnaldedrumetii #pevisenusepunepraful #trekking #hiking #drumetii #romania #5pasidebine #misiuneatiktok #călătorii ♬ Startup (60 seconds) - TimTaj
    Vizavi de vârful Leordis se află vârful Cârșa Mare 1097m, al doilea vârf ca înălțime din acești munți.
    Drumul de întoarcere îl facem aproximativ pe același traseu, doar ca la început am continuat pe marcajul TR, până la un punct unde acesta cotea spre dreapta, acolo noi am continuat spre stânga pentru a ajunge înapoi în satul Moceriș. Ora 15:26
    Nu putem să nu ne oprim pentru un moment, să admiram familia de stejari ce sfidează împrejurimile cu înălțimea lor. ora 15:58
    Ajunși în zona Avenul Stâna lui Ivașcu, ne oprim să îl căutăm. 
    Fie nu l-am găsit fie acesta este colmatat. ora 16:05
    Asa cum am promis la întoarcere ma abat de pe poteca sa vad Cascada Moceriș ce ma surprinde cu un debit de apa impresionant. ora 17:38
    În final revenim în satul Moceriș, unde am lăsat mașinile. Aici se poate vedea și locul de parcare care este suficient pentru mai multe mașini. Ora 18:38
    Distribuie pe:

    Track GPS:


    Acces:


    Ultimele postări

    S-ar putea să-ți placă și:
    Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
    Nu uita!
    - Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
    - Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
    - Nu fă gălăgie pe munte.
    - Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
    - Nu pleca singur pe traseu.
    - Nu consuma alcool pe traseu.
    - Nu pleca fără echipament adecvat.
    - Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
    - Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
    - Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
    Distribuie:

    Munții Dognecei: Vârful Culmea Poeții 617m.

    Munții Dognecei sau Munceii Dognecei fac parte din grupa Munților Banatului alături de Munții Almăjului, Munții Aninei, Munții Locvei și Munții Semenic. Cel mai înalt punct al masivului îl găsim pe vârful Culmea Poeții cu o altitudine de 617m. Se întind pe teritoriul județului Caraș Severin și sunt delimitați de Culoarul Pogănişului în nord, Culoarul Reșiței la est, Valea Caraşului în sud și Dealurile Dognecei în vest.
    Am ajuns la punctul de intrare în traseu la ora 17:45, veniți din Moldova Nouă, unde am urcat de dimineață pe Corhanu Mare, cel mai înalt vârf din Munții Locvei. Pe drum chiar ne-am propus ca în cazul în care ajungem înainte de ora 18 să și începem traseul spre Culmea Poeții, fiind un traseu relativ scurt și cu diferență de nivel de sub 500 m, traseul era de 3-4 ore și ne ajungea timpul. Aveam pregătit un track cu urcare de la Lacul Mare Dognecea pe lângă Lacul Mic Dognecea, pe un drum forestier ce ne duce sus pe culme apoi pe vârf, ca apoi să coborâm pe alt drum înapoi în sat.

    Traseu Vârful Culmea Poeții. Munții Dognecei

    Lacul Mare Dognecea - Lacul Mic Dognecea - valea Cauna - Popasul lui Lau - vârful Culmea Poeții
     marcaj: nemarcat
    Distribuie pe:

    Asa cum observați pe harta de mai jos, am urcat de la lac pe vârf și apoi am vrut să facem un circuit pe un drum sau potecă ce se vedea foarte clar pe harta. In realitate nu a fost chiar asa ...
    Lacul Mare Dognecea, pe marginea drumului există suficient loc de parcare.
    Drumul forestier spre Lacul Mic
    Lacul Mic Dognecea
    Ajungem la o bifurcație de drumuri forestiere, continuam înainte. Tot aici era și o rampa de încărcare a lemnului, am fost surprins sa o găsesc atât de curata. Deci se poate ... De obicei la astfel de rampe găseai o grămadă de resturi de la copaci.
    Vom traversa pârâul Cauna de mai multe ori, nu sunt amenajate locuri de traversare. In cazul în care debitul apei este mărit ai o problemă.
     
    Ajunși la 3.5 km de la intrarea în traseu, la aceasta bifurcație noi am cotit stânga, sperând că drumul ne scoate în creastă mai rapid, cu toate că eu am configurat traseul pe o rută ocolitoare.
    După ce am traversat Valea Cauna drumul o ia pieptiș în sus, după 100 m cotește spre dreapta. Pe harta îmi arăta că am fi scurtat puțin traseul.
    La un moment dat drumul se pierde în vegetația crescută, iar rugii murelor ne-au cam dat de furcă. Am reușit până la urmă să traversăm. De data asta nu am fost inspirați și am ales calea mai scurta dar mult mai dificilă. Cam așa se întâmplă când faci drumeții pe trasee nemarcate. Câteodată dă cu virgulă.
    După încă circa 900m am ajuns la un drum forestier, urmele TAF- ului erau destul de proaspete, dar verificând harta, constat că track-ul nostru e undeva mai sus cu 200 m pe un alt drum. Asa că traversăm drumul nu prea încântați, și continuăm prin tufișuri spre a reintra în track.
    In sfârșit, după mai mult de 1 km de bălăurit pe coclauri, am revenit la track-ul nostru, pe un drum forestier foarte bun. Consultând harta observ că mai avem foarte puțin până în vârf, aproximativ 500m.
    Popasul lui Lau este situat chiar sub vârf. Doar că nu poți aborda vârful din acest loc. Popasul a fost amenajat într-o zona de unde pare să se fi făcut escavări și zona este greu accesibilă spre vârf. Continuăm încă vreo 50m pe drum și apoi cotim dreapta spre Culmea Poeții.
    Din drum urcam printr-o pădure destul de deasa și tânără. După 100m ajungem la borna de pe vârful Culmea Poeții
    @jurnaldedrumetii.ro Culmea Poeții. Munții Dognecei#hiking #romania #jurnaldedrumetiiro ♬ Explore the World - Brainheart & Sis
    Vârful Culmea Poeții
    vârful Culmea Poeții
    Pe harta topografică vârful îl găsim cu altitudinea de 616.9m.
    Revenim în drumul forestier ce se vede într-o stare foarte bună, și cotim dreapta pentru a face un circuit. Exact cum am plănuit de la inceput.
    După 1,5 km descoperim drumul. Prima data am trecut pe lângă el, fără sa îl observ, apoi mi-am dat seama că am ieșit de pe track și am revenit. Mi se părea foarte ciudat că intrarea pe acest drum era mascată intenționat cu crengi. Crengile erau așezate simetric pe o portiune de cca 25 m. Am presupus că cei ce taie pădurea au ceva de ascuns. E drept că în acea zona pădurea a fost tăiată la ras.
    Drumul începea să se piardă în vegetație, iar lăstarii tineri din jur au ajuns deja la o înălțime de 3m, de unde am dedus ca tăierile s-au făcut ce ceva timp în urmă. Tăierea pădurii a favorizat dezvoltarea tufișurilor. Am reușit să parcurgem vreo 600 m din acest drum. Rugii murelor, cu spinii lor încovoiați ca niște cârlige de pescuit, ne creau cele mai mari probleme. M-am uitat la ceas, era ora 19:36 mai aveam o oră până când se înserează. Nu știam care era starea potecii dacă am fi continuat, și riscam să ne prindă întunericul prin bălării.
    Decizia a fost luată rapid, de amândoi, din priviri. Ne întoarcem pe unde am venit, am spus la sincron. In cazul în care te decizi sa urmărești track-ul meu, te sfătuiesc să te întorci de pe vârf înapoi, sau sa găsești o altă cale pentru a face un circuit. Dar nu pe aici. Bineînțeles că la întoarcere am ales varianta mai lungă și nu am coborât prin tufișurile prin care am scurtat la inceput tura. La ieșirea de pe drumul principal trebuie sa fi un pic atent, nu se distinge clar un drum, vegetația era crescută și aici, si maschează drumul, dar încă se poate trece relativ ușor.

    Cu cât coboram, poteca devenea din ce în ce mai clară, până când se transforma în drum. Imediat ce am ajuns în drum am băgat viteza, cu toate ca eram deja obosiți. Am avut o zi încărcată, cu două drumeții însumând un total de aproape 30km cu diferențe de nivel cumulate de 1300m, plus drumul cu mașina de aproape 3 ore.

    Track GPS:


    Acces: Moldova Noua - Lacul Mare Dognecea

    Distribuie pe:

    Ultimele postări

    S-ar putea să-ți placă și:
    Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

    Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.


    Nu uita!
    - Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
    - Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
    - Nu fă gălăgie pe munte.
    - Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
    - Nu pleca singur pe traseu.
    - Nu consuma alcool pe traseu.
    - Nu pleca fără echipament adecvat.
    - Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
    - Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
    - Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.


    Distribuie:

    Recomandat:

    Ultimele postari:

    Musai sa vezi :))

    Search

    Google Translate

    Postări populare

    POSTĂRI POPULARE

    Mai poți vedea și:

    ULTIMELE POSTĂRi

    Mai poti vedea:

    Arhivă

    Etichete

    Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (18) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (73) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (7) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Goșmanu (1) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (1) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cracu Geamăna (1) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Holmul Arșiței (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

    Mai poți vedea:

    Au trecut pe aici:

    Mai poți vedea și:

    Ne găsești si pe:

    Contact

    Nume *

    E-mail *

    Mesaj *